Relatia si experienta personala cu Isus (Iisus) (11)

Wednesday, 24 May 2017 14:28

Revolta lui Satana si necesitatea revelatiei

Written by
Rate this item
(0 votes)
Este adevărat că Dumnezeu a iubit foarte mult lumea, a se înțelege toată creația Sa, încât a dat pe Fiul Său să moară pentru ea pe cruce. (Ioan 3; 16) Este la fel de adevărat că și omul, prin Omul Isus (Iisus) atât de mult l-a iubit pe Dumnezeu încât  s-a sacrificat pe Sine pentru El și a fost gata să își dea viața pe cruce pentru ca Dumnezeu să poată să guverneze în pace asupra universului și să poată să îl învingă pe Satana, dușmanul Său.
Wednesday, 24 May 2017 14:04

Postul crestin

Written by
Rate this item
(0 votes)
Bisericile instituţionale sunt nişte verigi intermediare, între noi şi Dumnezeu. Nu avem nevoie de instituţii bisericeşti, de dogme şi doctrine obligatorii, pentru a fi credincioşi. Nu mă refer desigur la desființarea comunităților creștine, nici pe departe, ci mă refer la eliminarea autorității pe care Bisercile instituționale și-au construit-o, în numele lui Dumnezeu, în mod artificial. Isus (Iisus) nu a dat Bisericii autoritatea de a judeca sau pedepsi păcatele, căci dacă ar fi făcut acest lucru, aceasta înseamnă că Biserica ar fi mîntuitoare noastră și nu Dumnezeu.
Monday, 27 February 2017 17:15

Trebuie să ascultăm mai mult de Dumnezeu

Written by
Rate this item
(0 votes)
Iată două texte, din N.T., care, din punct de vedere al principiilor pe care le promovează, se contrazic între ele: "27 După ce i-au adus, i-au pus înaintea soborului. Şi marele preot i-a întrebat astfel:
Monday, 27 February 2017 17:12

Suntem împreună lucrători cu Dumnezeu

Written by
Rate this item
(0 votes)
Nu am nici o teamă că fac greșeli în ceea ce scriu, dar fac tot posibilul să nu fac nici-o greșeală, pe baza luminii pe care o primesc, la fel ca orice Creștin, de la Dumnezeu și de asemenea pe baza unei bune documentări în materia la care mă refer. De ce nu îmi este teamă ca făcând anumite greșeli voi  induce, fără voia mea, concepții greșite celor ce citesc? Aceasta se întâmplă dintr-un motiv foarte simplu și anume pe faptul că Dumnezeu însuși mă corectează dacă greșesc. Cum se întâmplă acest lucru? Nimeni nu trebuie să accepte ceea ce scriu eu, dacă Dumnezeu însuși nu îi arată că afirmațiile mele sunt exacte.
Monday, 27 February 2017 17:08

Hristos în noi nădejdea slavei

Written by
Rate this item
(0 votes)
Îl cunoaştem pe Dumnezeu, atunci şi numai atunci când El locuieşte în noi. Când locuieşte în noi îl vedem pe El ca într-o oglindă, atunci când ne observăm și ne cunoaştem pe noi înşine, omul nostru interior. Experienţa noastră personală cu Dumnezeu este calea de a îl cunoaște pe El şi fiecare zi scursă înseamnă o mai bună cunoaştere a Lui.
Monday, 27 February 2017 17:05

Dumnezeu ne învață direct toate lucrurile

Written by
Rate this item
(0 votes)
Ori ne spune Dumnezeu direct, în conștiință, ce trebuie să facem, ca să fim mântuiți, ori ne spun Bisericile instituționale. Dumnezeu ne spune să iubim, Bisericile instituționale ne spun să ne supunem unor reguli stricte și să ne supunem chiar lor.
Monday, 27 February 2017 17:04

Relaţia personală cu Dumnezeu

Written by
Rate this item
(0 votes)
Este necesar ca, fiecare din noi, să stabilim propria noastră relaţie personală cu Dumnezeu. Nici chiar Biblia nu poate fi înţeleasă, în spiritul ei, de către aceia care nu au Duhul lui Cristos. În mod special, scrierile N.T. nu pot fi înţelese cu o înţelepciune omenească, căci ele trebuiesc judecate duhovnicesc. (1 Corinteni 2; 12-13) Cine nu are Duhul lui Cristos nu poate înţelege N.T. corect şi această afirmaţie explică de ce foarte mulţi Creştini se rătăcesc spiritual, cu Biblia în mână. Ei urmează cea ce îi învaţă alţii, de regulă Bisericile instituţionale, doctrine şi dogme construite de către instituţia bisericească şi nu urmează, în mod direct, Persoana lui Cristos.
Monday, 27 February 2017 17:00

Dumnezeu locuieşte în noi

Written by
Rate this item
(0 votes)
În credinţa creştină aspectul individual trebuie să aibă prioritate asupra aspectului social, de comunitate. Mai întâi trebuie să fim în legătură cu Dumnezeu, chemați de El şi numai după aceia putem să manifestăm ceea ce suntem. Cu alte cuvinte, dacă Dumnezeu nu locuiește în noi, nu putem să avem relații creștinești autentice, cu cei din jurul nostru.
Rate this item
(0 votes)
Instituţiile bisericeşti ne impun ce trebuie să credem şi ce trebuie să facem sau să nu facem, ca şi cum ele ar fi tutorii sau curatorii noştri spirituali. Ele sunt falşi tutori, falşi curatori şi falşi părinţi, deoarece fiecare om, care trăieşte pe pământ are dreptul să aibă ca Tată pe Dumnezeu, în mod personal şi nu avem nevoie de Big Brother, adică de fratele cel mare, care să ne tragă de mânecă şi să ne pedepsească. Dacă nu ne asumăm răspunderea propriei  noastre vieţi veşnice, aşa cum ne-am asumat-o pentru viaţa pe pământ, vom fi mereu nişte copii, din punct de vedere spiritual, dar nu copiii Tatălui Ceresc, ci copiii Bisericilor instituţionale, care îşi realizează scopurile lor instituţionale şi interesele lor de grup, pe seama noastră.
Monday, 27 February 2017 16:56

Dumnezeu și omul

Written by
Rate this item
(0 votes)
Unii Creștini au fost învățați să fugă de filozofie tocmai pentru că filozofia le poate deschide mințile și instituțiile bisericești nu au nevoie de oameni care să pună întrebări la care ele să nu poată să răspundă. Cultura, știința și educația sunt privite ca și factori de risc, ele nu creează supuși perfecți, ci potențiali tulburători ai unei liniști impuse prin mijloace de manipulare mentală.
Monday, 27 February 2017 16:53

Revelația generală și revelația personală

Written by
Rate this item
(0 votes)
Credința creștină nu poate fi obligatorie pentru nimeni și nu poate fi impusă și lipsa ei nu poate fi reproșată nimănui deoarece credința nu este un lucru natural, evident pentru fiecare om, ci este un fenomen supranatural, un dar primit de la Dumnezeu. Doar prin forțe proprii, în mod firesc, nici un om nu poate să ajungă la adevărata credință.